Considerăm că pentru a aborda corect această tematică, este necesar să diferențiem categoriile de clienți. Ca orice companie care se respectă în domeniul închirierilor auto, de-a lungul timpului am primit solicitări de rezervare din partea mai multor categorii de persoane utilizând serviciile de închirieri auto în scopuri diverse astfel că noi considerăm că în activitatea noastră întâlnim următoarele categorii de clienți:
Diaspora
Un număr covârșitor de mare este atribuit acelor clienți care sunt plecați în afara hotarelor țării noastre și care au decis să muncească ducându-și traiul de zi cu zi într-o altă țară decât cea natală. Să nu uităm faptul că, din păcate, pentru România ponderea emigrărilor este una dintre cele mai mari la nivel european si nu numai. În prezent în diaspora există un număr de peste trei milioane de români, aceștia locuind în peste 27 de state ale Europei, iar trendul emigrărilor este unul ascendent. Aceasta este prima categorie și cea cu numărul cel mai mare în rândul clienților sau potențialilor clienți.
Turiști
A doua categorie este cea alcătuită din turiștii care doresc să viziteze România pentru a-i descoperi frumusețile naturale urmând traseele montane din Carpați sau petrecându-și timpul liber în vestitele stațiuni și pârtii de schiuri de la Poiana Brașov sau din zona Valea Prahovei și nu numai. România având parte si de numeroase zone de tratament, mulți turiști ne vizitează în acest scop, dintre cele mai emblematice si turistice stațiuni fac parte următoarele: Băile Herculane (Caraș-Severin), Băile Felix (Oradea), Băile de la Sovata aflate la 60 km de Târgu Mureș, Băile Govora de la Râmnicu Vâlcea și multe altele.
De asemenea numeroase saline pe care le are România atrag ca un magnet turiștii, unele dintre cele mai cunoscute sunt: Salina Turda la numai 30 de km de orașul Cluj-Napoca, Salina Praid din Harghita, Salina Ocna Sibiului din Sibiu, Salina Slănic Prahova și multe altele.
O zonă emblematică pentru România și pentru întreaga Europă rămâne, însă, Delta Dunării care din 1991 se află în patrimoniul UNESCO fiind clasificată ca o rezervație naturală a biosferei, cuprinzând peste 360 de specii diferite de păsări si nu mai puțin de 45 de specii diferite de pește.
Totodată dorim sa menționăm și două dintre cele mai frumoase și mai înalte căi rutiere din lume aflându-se la o altitudine de peste 2 000 de metri, în cele mai spectaculoase zone muntoase din România, Transfăgărășan și Transalpina.
Alt punct important în opțiunea turiștilor este reprezentat de frumoasele regiuni pline de tradiții si obiceiuri strămoșești din țara noastră precum zona Maramureșului, Bucovina și împrejurimile sale, Moldova cu tradițiile sale unice și frumoasa Transilvania. Aici putem remarca unele orașe turistice precum Brașov, Timișoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Iași, Oradea, București, etc.
Oameni de afaceri
A treia categorie este reprezentată de clienții care sunt denumiți generic oameni de afaceri fie că sunt ei români sau străini. Aceștia în general desfășoară activități din sfera afacerilor în România și au nevoie să se deplaseze sigur și rapid pe teritoriul țării având numeroase întâlniri de onorat. Tot în această categorie putem aminti și acele persoane care din diferite motive doresc să închirieze o mașină local deoarece mașina personală, nu este suficient de încăpătoare sau suficient de sigură pentru un drum mai lung sau este defectă, etc. Altă categorie este reprezentată de tinerii studenți care doresc, pe sfârșit de săptămână și nu numai, să se deplaseze dintr-un loc în altul.
Reușind să ajungem la sfârșit cu împărțirea pe categorii a clienților si acelor potențiali clienți vom reitera în continuarea și principalele avantaje ale închirierii auto:
Gama de posibilități
Principalul avantaj este dat de posibilitatea de a-ți alege mașina dintr-o gamă diversă axată fix pe nevoile tale.
Siguranță și curățenie
Siguranță și curățenie, cel mai important aspect pentru orice companie de închirieri auto îl reprezintă clientul care trebuie să se deplaseze în siguranță dintr-un punct în altul, astfel că în acest sens toate reviziile vor fi efectuate la zi fără echivoc. Iar înainte de fiecare închiriere autoturismul ce urmează sa fie închiriat va fi verificat pentru starea cauciucurilor, a luminilor, nivelului de combustibil si de soluție de parbriz acestea fiind completate la maxim de fiecare dată. Un alt aspect este cel legat de curățenie, astfel că mașina va fi igienizată și împrospătată înainte și după fiecare închiriere.
Costuri
Costurile reduse, comparativ cu deținerea unui autovehicul coroborat cu prețurile competitive date de concurența de pe piața de închirieri auto. Prin închiriere tot ce înseamnă costul cu achiziția, asigurarea (obligatorie și facultativa), inspecții tehnice periodice, revizii, cauciucuri, uzură în timp și alte situații neprevăzute sunt asumate de către compania de închiriere auto în schimbul unui preț transparent cerut clientului în funcție de perioada și de nevoile celui acestuia.
Timpul
Timpul de așteptare redus, fie că vorbim de sosire la aeroport, sediul companiei sau într-o locație prestabilită de comun acord, clientul beneficiază de autoturismul dorit la ora și locația stabilită, punctualitatea fiind cheia succesului în legătura sănătoasă dintre un client și compania de închirieri auto.
Reînnoirea parcului auto
Reînnoirea parcului auto în pas cu tendințele actuale și cu nevoile și preferințele clienților.
Autovehicul la schimb
Autovehicul la schimb, în caz de defecțiune, accident sau alte situații neprevăzute compania de închiriere auto pune la dispoziția clientului un alt autoturism pentru ca acesta să-și poată continua drumurile în siguranță pe toată perioada de închiriere.
Asistență permanentă
Asistență permanentă, compania de închirieri auto oferă asistență pe perioada închirierii auto, clientul putând intra în contact ori de câte ori dorește cu aceasta pentru orice situație care poate apărea în legatură cu respectiva închiriere. Clientul nostru va deveni prietenul nostru.
Program flexibil
Program flexibil compania de închirieri auto oferă clientului posibilitatea de a-și alege ora si locația de unde dorește să efectueze preluarea/predarea unui autovehicul închiriat.
Program de fidelitate
Oferirea unor bonusuri sau programe promoționale, astfel că întotdeauna un client fidel și care nu a adus prejudicii companiei de rent a car, va beneficia de un preț mai bun, o mașină mai superioară pentru același preț, sau anumite avantaje legate de promoții, astfel creionându-se o relație de colaborare între părți în care fiecare va avea de câștigat.
Elemente extra
Accesorii auto, în calitate de chiriaș vei găsi la compania noastră, toate acele accesorii de care ai nevoie pe perioada închirierii, fie că este vorba de scaune auto pentru membrii mai mici ai familiei, lanțuri auto, GPS, sau de orice alte accesorii suplimentare.
Acestea sunt doar câteva dintre principalele avantaje ale închirieri auto. Dacă dorești să descoperi si altele precum și experiența condusului unui autoturism prin cadrul companiei noastre te rugăm să completezi formularul din pagina de rezervare. Te așteptăm la drumuri liniștite și în siguranță alături de echipa noastră!